Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia Profesorilor Francofoni filiala Suceava organizează, pe data de 25 septembrie 2024, a patra ediţie a evenimentului La Rentrée francophone à Suceava/Începutul de an şcolar francofon la Suceava.
În cadrul acestei manifestări, dedicate demarării activităţilor francofone şi cursurilor de limba franceză din cadrul Alianţei Franceze din Suceava, vor fi organizate mai multe activităţi de formare destinate profesorilor de limba franceză aflaţi în pragul unui nou an şcolar.
Stagiul „La Rentrée francophone à Suceava”, organizat la sediul Alianţei Franceze din Suceava, strada Ştefan cel Mare nr.60, va cuprinde trei ateliere interactive, animate de profesori cu experienţă în domeniul predării limbii franceze.
Primul atelier, Lire et écrire de la poésie en classe de Français Langue Étrangère, propus de formatorul francofon Laurent Robert, de la Haute Ecole en Hainaut, Belgia, va cuprinde modalităţi de utilizare a textului poetic ca document autentic la orele de limbă străină precum şi sugestii referitoare la organizarea unor activităţi de scriere creativă de poezie.
Al doilea atelier, De l’image à la parole. Des images artistiques en classe de FLE pour développer l’expression orale, coordonat de doamna Daniela Sandu, profesor de limba franceză la Şcoala generală nr. 1, aduce în atenţia profesorilor imaginea artistică, punct de plecare pentru o comunicare autentică la ora de limbă străină.
Cel de-al treilea atelier al acestei ediţii, La pratique théatrale à des fins pédagogiques, animat de doamna Alexandra Sîrghi, profesor la Liceul tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, va readuce în atenţia participanţilor o tematică de actualitate, cea a utilizării teatrului şi a tehnicilor teatrale în predarea limbii franceze.
În deschiderea stagiului vor interveni domnul Michael Koriche, Ataşat de cooperare educativă, Coordonator al Alianţelor franceze din România, domnul Romain Chrétien, directorul naţional de cursuri şi certificări, Institutul Francez din România, profesor univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinta de onoare a Alianţei Franceze din Suceava şi lector univ. dr. Mariana Şovea, directoarea Alianţei Franceze din Suceava. Aceştia vor prezenta principalele proiecte şi evenimente francofone din perioada următoare precum şi informaţii referitoare la certificările DELF-DALF pe care Alianţa Franceză le propune elevilor şi profesorilor suceveni în anul şcolar 2024-2025.
Stagiul de formare „La Rentrée francophone à Suceava”, ediţia a patra, este dedicat profesorilor de limba franceză din judeţ, marcând în felul acesta începerea unui nou an de studii francofone.
Pentru înscrierea la stagiul de formare, profesorii interesaţi sunt rugaţi să trimită un mail pe adresa [email protected] până la data de 23 septembrie 2024. Înscrierile se vor face în ordinea cererilor primite, în limita locurilor disponibile.
sursa NewsBucovina