Imagini extraordinare din perioada boncănitului la cerb au fost surprise într-un video realizat de silvicultorul Ionuț Ursache, de la Ocolul Silvic Brodina, din cadrul Romsilva – Directia Silvica Suceava.
Boncănitul sau perioada de rut/împerechere la cerb începe de obicei în luna septembrie și durează circa 5-6 săptămâni. În această perioadă, masculii își stabilesc teritorii și caută ciutele după miros, pentru a le aduna în jurul lor, ca mai apoi să le protejeze de alți cerbi. Un aspect caracteristic perioadei de rut este atenția constantă pe care masculii o arată femelelor.
În această perioadă cerbii se luptă între ei, pentru a stăpâni grupul de ciute. În lupta lor pentru supremație, cerbii nu se despart decât atunci când cel mai slab renunță, părăsind terenul. Masculii dominanți dețin grupuri de până la 40 de ciute. Iar cei mai slabi, așteptă să încerce să se împerecheze cu ciutele atunci când cerbul dominant este în luptă sau este epuizat în urma unei lupte.
În perioada de rut cerbii au un nivel ridicat de testosteron, astfel devenind extrem de agresivi. La începutul perioadei, boncănitul masculilor este realizat pe tonuri mai joase și pe o durată scurtă de timp. Însă în a doua jumătate a rutului, răgetele se intensifică atât numeric cât și ca intensitate, putând fi auzite la distanțe de câțiva kilometri.
De asemenea la începutul perioadei de rut, un cerb cântărește aproximativ 250 kg, însă până la finalul rutului acesta poate pierde circa 30 kg, datorită luptelor la care a participat. După perioada boncănitului, cerbii cresc din nou în gretate, mai ales dacă toamna este mai lungă și există o fructificație bună de jir sau ghindă.
Directia Silvica Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat.
sursa NewsBucovina