După încheierea slujbei de sfințire a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șaru Dornei oficiată duminică de PS Damaschin au fost oferite distincții de vrednicie, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, binefăcătorilor și sprijinitorilor lucrării Bisericii, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe. Cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ordinul „Crucea Bucovinei”, a fost oferită post-mortem părintelui Gheorghe Antone, principalul ctitor al bisericii care a primit astăzi luminosul veșmânt al sfințirii, trecut la cele veșnice în urmă cu câteva luni. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat Ordinul Mușatinii pr. Ștefan Emanuel Antone, paroh, pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”.
Doamna preoteasă Violeta Antone a primit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, întrucât „a urmat exemplul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.
Ordinul „Crucea Bucovinei” oferit post-mortem părintelui Gheorghe Antone, principalul ctitor al Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șaru Dornei,
sursa NewsBucovina