CSU Suceava a pierdut la mijlocul acestei săptămâni, pe terenul celor de la Minaur Baia Mare, cu scorul de 34-37, în primul meci al etapei a VII-a din Liga Națională la handbal masculin.
Echipa antrenată de Bogdan Şoldănescu a condus pe tabelă cu 11-9 și 13-11, într-o primă repriză câștigată însă de maramureșeni cu 18-15.
Universitarii au restabilit egalitatea la jumătatea părții secunde, la 25-25 și chiar au trecut în avantaj în minutul 53, dar finalul a aparținut gazdelor, care s-au impus cu scorul de 37-34.
CSU Suceava: Şelaru (6 intervenții), Podovei (2) – Balazs (12 goluri), Tîrzioru (5), C. Radu (5), Ştefan (3), Grigore (3), Csog (3), Bologa (2), Lăzurcă (1), Zarițchi, Lupu, Bruj, Focșăneanu, Dascălu și Yousefinezhad.
În etapa a VIII-a, CSU Suceava va avea din nou parte de un meci dificil, pe teren propriu în compania echipei CSM Constanța.
sursa SuceavaNews