Meciul dintre CSU Suceava și CSM Constanța din etapa a 8-a a Ligii Zimbrilor se va disputa vineri, 18 octombrie, de la ora 17:00, în Sala Sporturilor din Constanța. Această modificare de locație a fost realizată la solicitarea echipei din Dobrogea, având în vedere că CSM Constanța are programat un meci marți, în cadrul EHF European League. Cele două formații urmează să se întâlnească din nou la Suceava în returul campionatului.
Deși meciul va avea loc în Constanța, CSU Suceava va păstra statutul de echipă gazdă, ceea ce înseamnă că accesul în tribune va fi permis doar copiilor sub 14 ani.
Restricția aplicată echipei din Suceava de a permite accesul spectatorilor la jocurile de acasă va expira pe 13 noiembrie, odată cu meciul din Cupa României împotriva lui Dinamo București.
Primul meci în care și adulții vor putea reveni în tribune va fi pe 16 noiembrie, când CSU Suceava va întâlni CSM Focșani, în etapa a 10-a a Ligii Zimbrilor.
sursa NewsBucovina