La data de 18 octombrie în jurul orei 15:00, polițiștii Secției nr. 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au procedat la oprirea regulamentară, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a autoutilitarei condusă de un bărbat domiciliat în Sucevița, satul Voievodeasa. Conducătorul auto a declarat că nu are asupra sa documentele personale, respectiv cartea de identitate și permisul de conducere și nici cele ale autoutilitarei. În urma controlului, s-a constatat că autovehiculul era încărcat cu material lemons, iar conducătorul auto a precizat faptul că deține aviz de însoțire pentru cantitatea de 2.4 mc lemn foc, speciile fag și plop. În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL Control a rezultat faptul că pentru autoutilitară a fost emis aviz de pentru cantitatea de 1,2 mc lemn foc specia plop și 1,2 mc lemn foc fag. Intrucât existau suspiciuni cu privire la specile de material lemnos transportate, conducătorului autoutilitarei i s-a adus la cunoștință faptul că va fi nevoit să însoțească organele de poliție la depozitul de materiale lemnoase de pe raza comunei Zamostea în vederea inventarierii. În aceste condiții, șoferul a fost condus la depozitul Zamostea-Lunca ce aparține Ocolului Silvic Adâncata, unde materialul lemnos a fost inventariat de către maistru silvic din cadrul Ocolului Silvic Adâncata constatându-se faptul că în autoutilitară a fost transportată o cantitate de material lemnos ce se afla trecută și pe avizul de însoțire, dar și cantitatea de 0,73 mc lemn foc rășinoase, pentru care nu s-au prezentat documente de provenineță sau aviz de însoțire. Din acest motiv cantitatea în plus a fost reținută în vederea confiscării. Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto, cu avertisment conform prevederilor LG 171/2010. În urma interogării bazelor de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că valabilitea ITP-ului autoutilitarei era expirat, astfel, șoferul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2475 lei, vehiculul fiind imobilizat.
sursa NewsBucovina