Curtea de Apel Suceava a menținut, miercuri, măsurile privative de libertate dispuse de Tribunalul Suceava în cazul angajaților Spitalului Rădăuți acuzați de corupție și, în plus, a decis plasarea sub control judiciar a lui Liviu Dubei față de care prima instanță nu a luase nicio măsură.
Astfel, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, contestația formulată de Domnica Maxim pentru care Tribunalul Suceava a stabilit măsura arestului la domiciliu.
Totodată, Curtea de Apel Suceava a admis contestația DNA Suceava și a decis luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Liviu Dubei.
Reamintim că Tribunalul Suceava a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de Sima Flaviu-Emanuel pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 octombrie 2024. Inculpatul este acuzat de trafic de influență și utilizarea de informații confidențiale pentru obținerea de beneficii personale, printre alte infracțiuni, în legătură cu mai multe persoane.
Instanța a stabilit măsura arestului la domiciliu și pentru inculpatele Maxim Domnica și Puha Lenuța-Violeta, pe o durată de 30 de zile. Fiecare dintre acestea trebuie să respecte obligații stricte, cum ar fi interdicția de a părăsi domiciliul sau de a comunica cu anumiți martori.
În aceeași hotărâre, Tribunalul a dispus măsura controlului judiciar pentru inculpații Luța Vlad-Vasile și Cîrdei Maria-Ecaterina, pe o durată de 60 de zile. Aceștia sunt acuzați de trafic de influență și utilizarea de informații confidențiale pentru obținerea de foloase necuvenite.
Tribunalul Suceava a avertizat inculpații că nerespectarea cu rea-credință a acestor măsuri ar putea conduce la înlocuirea acestora cu măsura arestării preventive.
Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți Flaviu Emanuel Sima, directorul medical, Liviu Dubei, directorul de îngrijiri, Maria-Ecaterina Cîrdei și asistenții medicali Vlad Vasile Luța, Domnica Maxim și Lenuța-Violeta Puha, au fost reținuți de procurorii DNA Suceava pentru fapte de corupție.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, începând cu datele de 16 și 17 octombrie 2024, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a șase inculpați din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”. Printre aceștia se numără persoane cu funcții de conducere, respectiv managerul interimar, directorul medical, directorul de îngrijiri și asistenți medicali, care sunt acuzați de multiple infracțiuni de corupție, inclusiv trafic de influență și luare de mită.
Inculpați și acuzații
- Sima Flaviu – Emanuel – Manager interimar la data faptelor și actual șef al Secției A.T.I. Este acuzat de:
- Trafic de influență în formă continuată (3 infracțiuni);
- Folosirea de informații nepublice pentru obținerea de beneficii personale sau pentru alte persoane (2 infracțiuni).
- Dubei Liviu – Director medical și medic primar la Secția Chirurgie. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată.
- Cîrdei Maria-Ecaterina – Fost director de îngrijiri și actual asistent medical principal în obstetrică-ginecologie, acuzată de:
- Luare de mită (2 infracțiuni);
- Instigare la dare de mită (2 infracțiuni);
- Folosirea de informații nepublice în scop personal în formă continuată.
- Luța Vlad-Vasile – Asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe, acuzat de:
- Trafic de influență în formă continuată;
- Complicitate la folosirea de informații nepublice pentru obținerea de avantaje necuvenite.
- Maxim Domnica – Asistent medical coordonator la Compartimentul de Sterilizare, acuzată de:
- Luare de mită;
- Folosirea de informații nepublice (2 infracțiuni);
- Dare de mită.
- Puha Lenuța-Violeta – Asistent medical coordonator al Compartimentului de Oncologie, acuzată de:
- Luare de mită (3 infracțiuni);
- Folosirea de informații nepublice (2 infracțiuni);
- Complicitate la luare de mită.
Faptele investigate de procurori
Conform datelor din ordonanțele DNA, ancheta a scos la iveală o rețea de corupție bine structurată, care funcționa în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți:
- Luța Vlad-Vasile ar fi cerut 12.000 de euro de la două persoane pentru a facilita angajarea acestora pe posturi de brancardier, apelând la influența lui Sima Flaviu-Emanuel, managerul interimar la acel moment. În schimbul mitei, aceștia ar fi intervenit pe lângă comisia de examen și ar fi furnizat subiectele necesare.
- Sima Flaviu-Emanuel este acuzat și de furnizarea subiectelor de concurs pentru fiica sa, care viza un post de economist debutant la spital, precum și de acceptarea de bani și cadouri de la pacienți pentru a facilita internarea și accesul acestora la operații.
- Dubei Liviu ar fi primit, în calitate de medic, sume de bani cuprinse între 200 de lei și 200 de euro de la șase persoane pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale.
- Cîrdei Maria-Ecaterina, Maxim Domnica și Puha Lenuța-Violeta, toate în calitate de membri în comisii de concurs, sunt acuzate că ar fi furnizat subiecte candidaților în schimbul unor sume de bani și bunuri, favorizând ocuparea posturilor pentru asistenți, infirmiere și îngrijitoare.
În cadrul perchezițiilor desfășurate la 16 octombrie 2024, procurorii au ridicat sume considerabile de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline și 7.730 dolari.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință acuzațiile, iar pe 17 octombrie, aceștia urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. În desfășurarea anchetei, DNA a beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.
Procurorii continuă cercetările, inclusiv față de alte persoane, fiind suspectate și alte infracțiuni similare în cadrul aceleași instituții.
Minuta instanței:
În temeiul art. 204 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata Maxim Domnica împotriva încheierii nr. 178 din data de 17.10.2024 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia penală în dosarul nr. 4273/86/2024. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpata contestatoare Maxim Domnica să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din prezenta cale de atac. În temeiul art. 204 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava împotriva încheierii nr. 178 din data de 17.10.2024 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia penală în dosarul nr. 4273/86/2024. Desființează, în parte, încheierea contestată şi în rejudecare: În baza art. 227 alin. 2 C.proc.pen., raportat la art. 211, art. 215 C.proc.pen., dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Dubei Liviu, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23.10.2024, până în data de 21.12.2024, inclusiv, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”, prev. de 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 82 alin. 1 din Legea 253/2013 stabileşte drept organ de supraveghere Poliţia Municipiului Rădăuţi. Pe timpul cât se află sub control judiciar, conform art. 215 alin. 1 C.proc.pen., inculpatul Dubei Liviu trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze, de îndată, organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia muunicipiului Rădăuţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., impune inculpatului Dubei Liviu ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. d) să nu comunice, direct sau indirect, cu următoarele persoane: – inculpaţii: Sima Flaviu Emanuel, Luța Vlad-Vasile, Maxim Domnica, Cîrdei Maria-Ecaterina, Puha Lenuța-Violeta. – martorii: Grijincu Ionel, Procopiuc Ragiu Ciprian, Coroamă Liviu, Poleac Liliana Trandafira, Cioban Vasile, Cioban Dorin, Georgescul Maricica Aspazia, Șpac Daniela Delia, Pârghie Mircea, Chelba Viorela Daniela. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului Dubei Liviu că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 5 C.proc.pen., măsura va fi comunicată inculpatului Dubei Liviu, Poliţiei Municipiului Rădăuţi, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti, Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate, care nu contravin prezentei încheieri, În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură, penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 23.10.2024, prin punerea minutei la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 rap. la art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală.
sursa NewsBucovina