Luni, 28 octombrie 2024, în jurul orei 17. 20, Poliția din Burdujeni a fost sesizată la 112 că o femeie din municipiul Suceava, în vârstă de 35 de ani, a recurs la auto-vătămare, înjunghiindu-se în zona abdomenului. Raluca B., mamă a doi copii, aflată sub tratament antidepresiv de mai mulți ani, a folosit un cuțit de bucătărie pentru a se înjunghia, provocându-și o plagă superficială. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Suceava și internată la secția de Neuropsihiatrie. Poliția a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
sursa NewsBucovina