Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a anunțat, miercuri, în ședința Consiliului Local că va convoca o nouă ședință de îndată pentru joi la ora 14:00 întrucât este necesară aprobarea execuției bugetare pe primele nouă luni ale anului.
Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a explicat că se lucrează și în cursul zilei la acest document care, conform legii, trebuie adoptat până la sfârșitul lunii octombrie și care va fi una din piesele de la dosarul privind predarea-primirea între fosta și noua administrație a municipiului.
Primarul Vasile Rîmbu le-a mulțumit consilierilor locali suceveni că se vor întruni și joi în ședință extraordinară pentru a da viteză dezvoltării acestui municipiu
„Veți vedea mâine cum stăm cu resursele și cu trecutul apropiat însă nu trebuie să ne speriem. Trebuie găsite soluții. De aia am venit aici. Unii dintre noi anticipam că o să fie oareșce dificultăți însă măsura competențelor și a succesului deplin o dai atunci când depășești situații de criză”, a spus Vasile Rîmbu.
El a subliniat că e ușor să faci performanță când totul e normal, dar că satisfacțiile sunt mai mari atunci când depășești situațiile de criză.
„Când totul e normal, când totul e în ascensiune, când totul e în „boom”, toată lumea se pricepe să ia măsuri sau spune că vedeți de ce creștem așa tare, pentru că am fost noi foarte deștepți în ce politici am aplicat. Dar când vii dintr-o criză sau din niște dificultăți și ai ajuns la liman câștigător, parcă satisfacția e mult mai mare”, a spus Rîmbu.
Intră acum și în grupul de
sursa Bucovina Media