Poliția Județeană Suceava a raportat o creștere a infracționalității în unitățile de învățământ din județ, unde în primele 9 luni ale anului 2024 au fost sesizate 60 de infracțiuni, cu 9 mai multe față de aceeași perioadă din 2023. Dintre acestea, 31 de infracțiuni au avut loc în mediul urban, iar 29 în mediul rural. Majoritatea faptelor, respectiv 58, s-au petrecut în incinta unităților de învățământ, iar 2 în zona adiacentă acestora.
Tipurile de infracțiuni au inclus 31 de fapte de loviri sau alte violențe, 14 fapte de vătămare corporală din culpă, 5 fapte de port sau utilizare de obiecte periculoase, precum și câte un caz de furt, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, agresiune sexuală asupra unui minor și tâlhărie. De asemenea, s-au raportat și 5 fapte de purtare abuzivă.
În ceea ce privește autorii, din cei 45 de făptași, 34 au fost elevi, 3 cadre didactice, 2 aparținători și 6 din alte categorii. Dintre victimele identificate, 44 au fost elevi, 1 cadru didactic și 8 din alte categorii.
Poliția Suceava anunță că va continua să colaboreze cu școlile pentru a preveni și reduce numărul incidentelor de acest tip, intensificând controalele și măsurile preventive în cadrul unităților de învățământ și în proximitatea acestora.
sursa NewsBucovina