Intră acum și în grupul de
Într-o declarație tranșantă, secretarul executiv al PSD Suceava, Cristian Șologon, candidat la Senat, îl critică dur pe Gheorghe Flutur, acuzându-l de ipocrizie și de dezinformare a sucevenilor în legătură cu proiectele de infrastructură din județ. Șologon subliniază că, recent, Flutur ar fi folosit un parlamentar liberal pentru a răspândi ideea că PSD nu va mai construi autostrada către Suceava, omițând însă să menționeze că o contestație face parte din cursul normal al unei licitații.
„Când au apărut ofertanții pentru primii 33 de kilometri ai autostrăzii A7 Pașcani – Suceava, domnul Flutur a reacționat prompt, uitând că anterior susținuse că PSD nu va mai construi autostrada”, a declarat Șologon. Acesta susține că, în loc să își ceară scuze față de suceveni pentru afirmațiile anterioare, Gheorghe Flutur a trimis un comunicat pe care îl consideră „aiuritor”.
Cristian Șologon critică administrația locală din perioada în care Flutur a fost la conducere, acuzându-l că nu a realizat proiecte majore în județ și că a pus în contul său reușitele primarilor din Suceava.
Șologon a remarcat faptul că Flutur nu a reușit să finalizeze Axialul Suceava-Dolhasca, în ciuda criticilor pe care le adresează acum întârzierilor în desemnarea câștigătorilor pentru autostrada A7.
„Domnule Flutur, aceasta este democrația: să minți cu nerușinare când cunoști adevărul? Dacă vreți să criticați, faceți-o pe fapte, nu pe vorbe. Timp de 12 ani nu ați realizat nimic în județul Suceava. Sucevenii v-au transmis un mesaj clar pe 9 iunie și poate veți înțelege mesajul pe 1 decembrie”, a mai adăugat Șologon.
Comandat de PSD – OJ SUCEAVA, CMF 11240017
Intră acum și în grupul de
sursa Știri din Bucovina