Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava (G. N.M. – C.J. Suceava) au efectuat un control planificat la o firmă din zona municipiului Vatra Dornei, care activează în domeniul prelucrării lemnului.
În urma verificărilor, s-au constatat nereguli privind gestionarea deșeurilor rezultate din procesul de producție.
Pentru neconformitățile identificate, operatorul economic a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei. Măsura a fost aplicată în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 2293/2004, referitoare la gestionarea deșeurilor rezultate din prelucrarea materialelor lemnoase, și conform HG 1061/2008 privind gestionarea deșeurilor.
În cadrul actului de constatare întocmit la data controlului, comisarii de mediu au impus operatorului economic un set de măsuri pentru remedierea deficiențelor identificate, urmând ca acestea să fie implementate în cel mai scurt timp posibil. Autoritățile vor monitoriza situația pentru a se asigura că măsurile de conformare sunt respectate și că operatorul își ajustează activitatea în conformitate cu reglementările de mediu în vigoare.
sursa NewsBucovina