Telefonul mobil de tip smartphone a devenit aproape nelipsit din viața noastră, în cea mai mare parte a timpului, doar că mijloacele moderne de comunicație și socializare au vulnerabilitățile lor, uneori greu de identificat, chiar și pentru cei cu experiență în domeniu.
O reclamă care îți promite câștiguri substanțiale și foarte ușor, o atenționare că ai un colet care trebuie să ajungă la tine sau, ironic, un îndemn să descarci o aplicație ”minune” care te protejează de pericolele online – sunt câteva situații în spatele cărora se ascund atacuri cibernetice care pot prelua controlul asupra telefonului, tabletei sau calculatorului. Uneori, cu consecințe grave, directe, care îi lasă cu conturile goale pe cei care au dat curs solicitărilor aparent normale, ”nevinovate”, și astfel au oferit acces liber unor programe informatice de tip virus, foarte periculoase.
Din păcate, în ultima perioadă, deși au fost promovate intens avertizări prin canalele mass-media și prin activitățile preventive desfășurate de polițiști, s-a înregistrat un număr crescut de sesizări privind înșelăciuni și fraude informatice, mulți suceveni reclamând faptul că din conturile administrate prin intermediul aplicațiilor mobile on-line le-au dispărut sume importante de bani după ce au accesat anumite link-uri sau au descărcat aplicații pe desktop-ul telefonului.
Doar în primele 9 luni ale anului 2024, la nivelul județului Suceava au fost sesizate 559 de infracţiuni de înşelăciune, cu o creștere de 192 de fapte față de aceeași perioadă a anului trecut. Multe dintre aceste fapte sunt înșelăciuni și fraude informatice.
O simplă accesare a unui link primit de pe un grup de socializare, a unei notificări de pe e-mail sau a celui dintr-o reclamă de pe o rețea socială poate da acces complet unui hacker asupra dispozitivului mobil. Pot fi făcute transferuri bancare care apar ca fiind autorizate de către titular, iar prejudiciile sunt greu de recuperat.
sursa NewsBucovina