Poliția Suceava a transmis că în această dimineață s-au produs patru accidente rutiere. Din fericire nu s-au înregistrat persoane decedate sau rănite grav, însă șoferii trebuie să conștientizeze că temperaturile scăzute și carosabilul umed ca urmare a fenomenului de ceață sau a ploii, duc la scăderea aderenței, fiind necesară o atenție sporită și la un comportament preventiv la circulația pe drumurile publice .
„Având în vedere condițiile meteo din județul Suceava, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere, polițiștii suceveni recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să marească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. Aşadar, reduceţi viteza pe timp ploios!”, a transmis Poliția Suceava.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca, pe timp de ploaie, luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic, indiferent de sectorul de drum pe care vă deplasați.
De asemenea, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.
Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă oferă o vizibilitate foarte bună. Este necesar ca ștergătoarele și instalația de climatizare să funcționeze perfect.
Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculul din faţă astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte subit.
Nu frânaţi brusc!
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare.
Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile!
Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule!
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări în locuri nepermise.
În cazul rămânerii în pană, pe timp de ploaie sau ceață, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul.
Respectați-vă partenerii din trafic! Mare atenție la pietoni și bicicliști.
Având în vedere specificitatea anotimpului, dar şi previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de carosabil umed. De asemenea, există posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ploaia și temperaturile reduse, în special seara și în zonele montane ale județului.
Mai trebuie precizat că vremea ploioasă și rece impune o manieră specială de conducere a autovehiculelor. Aderenţa scăzută a pneurilor la suprafaţa de rulare şi vizibilitatea redusă trebuie să-i determine pe cei de la volan să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză mult redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi – foarte important – să evite efectuarea depăşirilor… Cele mai complexe şi periculoase manevre în trafic!
Nu în ultimul rând, având în vedere cazuistica înregistrată dar și pericolele generate de acest comportament în trafic, polițiștii avertizează cu privire la atenția pe care trebuie să o manifestăm atunci când conducem vehicule. Alte preocupări atunci când suntem la volan (vorbitul la telefon, accesarea comenzilor radio, realizarea de filmări cu diverse mijloace tehnice, etc.) ne pot distrage atenția, doar și câteva secunde putând fi determinante.
sursa NewsBucovina