Militarii Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Todirești, Pătrăuți, Cajvana și Botoșana, au intervenit joi seara cu 7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Costâna.
Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel încât la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la anexele gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. De asemenea, focul era propagat la acoperișul locuinței și la mansarda acesteia, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cu pericol de extindere la întreaga construcție.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:33.
În incendiu au ars adăpostul de animale, bucătăria de vară și mansarda casei de locuit, cu bunuri din interior.
Incendiul a izbucnit din adăpostul de animale, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la aparate electrice lăsate sub tensiune.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și bunuri materiale evacuate din interior.
„Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
Astfel, când plecaţi de acasă, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric! În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara locuinței!”, a transmis ISU Suceava.
sursa NewsBucovina