Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a lansat programul „PETARDELE NU SUNT JUCĂRII!”, o inițiativă menită să combată utilizarea și comercializarea articolelor pirotehnice de către elevi în perioada sărbătorilor de iarnă. Acțiunea vine în contextul în care, la nivel național, s-au înregistrat numeroase incidente în care minorii au suferit accidente grave din cauza folosirii necorespunzătoare a acestor produse.
Programul vizează conștientizarea elevilor și a părinților asupra riscurilor pe care le implică articolele pirotehnice, atât din perspectiva legală, cât și a pericolelor asupra sănătății și integrității corporale. Activitățile se vor desfășura în unitățile de învățământ preuniversitar din județ, fiind susținute de polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și de specialiști în Explozivi, Arme și Substanțe Periculoase.
Polițiștii atrag atenția cu privire la faptul că se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 3.000 și 6.000 de lei. De asemenea, conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, operațiunile cu articole pirotehnice efectuate fără drept, vânzarea către minori sau comercializarea produselor destinate pirotehnicienilor către publicul larg reprezintă infracțiuni care se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Reprezentanții Poliției Suceava subliniază importanța respectării regulilor și a legislației în vigoare, subliniind că petardele nu sunt jucării și pot provoca accidente grave, mai ales în rândul copiilor.
sursa NewsBucovina