Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD Suceava Eugen Bejinariu consideră că România trebuie să rămână un gardian de încredere al frontierelor Uniunii Europene, mai ales după mult-așteptata decizie a aderării complete a țării noastre la Spațiul Schengen, anunțată pentru sfârșitul acestei săptămâni.
“Din 2025, românii vor circula liber prin toate punctele de trecere a frontierelor țărilor Schengen. E o victorie mare a Guvernului României, condus de premierul Marcel Ciolacu, o realizare care ne va aduce imense beneficii economice, datorită circulației rapide a mărfurilor”, a declarat Eugen Bejinariu, care candidează pentru un nou mandat în Parlamentul României.
Social-democratul a arătat că după ce, în martie 2024, România a intrat în Schengen cu frontierele aeriene și maritime, decizia aderării complete se va lua vinerea aceasta, 22 noiembrie, la Budapesta.
Va fi o reuniune a miniștrilor de interne din Austria, Ungaria, Bulgaria și România, la care vor participa și premierul Marcel Ciolacu și premierul maghiar, Victor Orban.
“Această reușită, care va fi ratificată în decembrie în cadrul Consiliului JAI, este rezultatul negocierilor intense conduse de Guvernul României. Premierul Ciolacu a demonstrat că determinarea și strategia corectă pot aduce beneficii reale pentru țară. Implementarea intrării efective în Schengen cu frontierele terestre va dura probabil până în primăvară, dar noi trebuie să pregătim terenul pentru a face față acestei responsabilități”, adaugă deputatul Bejinariu.
Social-democratul, care deschide lista candidaților PSD Suceava la Camera Deputaților, subliniază faptul că supravegherea și securizarea frontierelor terestre ale Spațiului Schengen, pe teritoriul României, este o prioritate pentru partidul pe care îl reprezintă.
“În județul Suceava frontiera externă terestră a Uniunii Europene are peste 100 de kilometri. Aceasta trebuie securizată cât mai bine, atât în fața migrației, cât și a celor care se ocupă cu contrabanda de produse accizabile”, susține Eugen Bejinariu.
Deputatul arată că pentru a supraveghea eficient frontiera Schengen, structurile specializate din Ministerul Afacerilor Interne trebuie dotate cu echipament necesar, iar dacă este cazul trebuie suplimentat și personalul care asigură granița României și a Uniunii Europene.
”În acest fel, prin achiziționarea de echipamente și vehicule specializate de către Poliția de Frontieră, Poliția și Jandarmeria Română, vom consolida capacitățile de supraveghere la frontierele externe, cu accent pe terenul dificil, cu scopul de a preveni și combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră. Iar zona muntoasă a județului Suceava este poate cel mai bun exemplu în acest sens și poate constitui un punct de pornire în ceea ce privește echipamentele de care au nevoie structurile MAI pentru a supraveghea eficient și în timp real traficul de persoane, dar și pentru a combate contrabanda”, a mai punctat Eugen Bejinariu.
CMF 11240017
Intră acum și în grupul de
sursa Știri din Bucovina