Un autoturism condus de un bărbat fără permis a fost lovit de un TIR la Vatra Dornei, în Argestru.
Potrivit datelor din anchetă, sâmbătă, în jurul orelor 12:45, un șofer conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, pe direcția de deplasare Iacobeni – Vatra Dornei, când a ajuns pe strada Argestru, din Vatra Dornei, din cauza neadaptării vitezei a pierdut controlul și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturismul marca Hyudai condus de un alt bărbat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că șoferul autoturismului, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a ocupantei locului dreapta față, din autoturism care a fost transportată la C.P.U. din cadrul Spitalului municipal Vatra Dornei.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Acestora li s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
sursa NewsBucovina