Accident rutier cu două persoane rănite pe raza localității Vicovu de Jos
La data de 29 noiembrie, în jurul orei 11. 35, un bărbat de 54 ani din comuna Vicovu de Jos, în timp ce conducea pe DN 2H, pe raza localității Vicovu de Jos, având direcția de deplasare dinspre comuna Gălănești spre orașul Vicovu de Sus, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de o tânără în vârstă de 26 ani.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a două persoane, respectiv a conducătoarei auto de 26 ani și a unei pasagere din mașina acesteia, respectiv o femeie de 76 ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care aceștia au fost conduși la Spitalul Mun. Rădăuți, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
sursa Bucovina Media