Administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, a transmis, luni, precizări legate de finalizarea proiectului de modernizare a drumurilor județene de pe axa Suceava-Iași.
Ea a explicat că prin Hotărârea de luni a Consiliului Județean Suceava, în cazul proiectului de modernizare a drumurilor județene de pe axa Suceava-Iași termenul de 31 decembrie 2026 este un termen general de închidere a proiectelor de tipul acesta la nivel național.
„La Suceava acest proiect se va finaliza mult înainte, respectiv la data de 14 august 2024, acesta fiind termenul contractual asumat de constructor, negru pe alb”, a declarat Irina Vasilciuc.
Ea a subliniat că au mai rămas de executat circa 30 la sută din lucrări ceea ce o îndreptățește să fie încrezătoare că termenul va fi respectat, dacă nu chiar lucrările vor fi finalizate în avans.
„ Avem această îndreptățire să credem că proiectul va fi finalizat cel mai târziu la această dată din motivul că cel puțin 70% din lucrări sunt efectuate, dar și din acela ca avem asigurată întreaga finanțare necesară derulării în bune condițiuni a restului de executat”, a concluzionat Irina Vasilciuc.
Consiliul Județean Suceava a aprobat, luni, cu unanimitate, prelungirea până la 31 decembrie 2026 a lucrărilor de modernizare a drumurilor județene de pe Axa Suceava-Iași, proiect cu finanțare europeană.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a emis o intrucțiune care prevede măsurile privind modalitatea de finalizare a proiectelor implementate în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Conform acesteia, proiectele pot fi încadrate în trei categorii: etapizate, nefinalizate și nefuncționale, în funcție de anumite criterii, astfel încât beneficiarii să își îndeplinească indicatorii prevăzuți în Cererea de finanțare și să asigure funcționalitatea investiției.
Potrivit lui Flutur, proiectul „REGIUNEA NORD-EST – AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1 :IAȘI – SUCEAVA” se încadrează în categoria proiectelor nefuncționale, fiind necesară transmiterea până la data de 10.12.2023 a unor documente solicitate prin instrucțiunea menționată, printre care și hotărârea prin care UAT Județul Suceava își asumă continuarea proiectului până la data de 31.12.2026 pentru realizarea integrală a activităților, precum și suportarea din bugetul propriu a cheltuielilor neeligibile aferente.
sursa NewsBucovina