Un bărbat din satul Mestecăniș din comuna Iacobeni a fost găsit mort, sâmbătă dimineața, la circa 200 de metri de casă.
Potrivit anchetei polițiștilor, bărbatul de 78 de ani locuia împreună cu concubina lui în Mestecăniș.
El a plecat vineri de acasă la magazinul situat în centrul satului Mestecăniș din comuna Iacobeni, fără să mai revină.
Sâmbătă dimineața, concubina bărbatului, împreună cu o vecină, l-a căutat pe concubin, acesta fiind găsit decedat, pe calea de acces spre locuință, respectiv la o distanță de aproximativ 200 de metri față de aceasta.
Bărbatul era cunoscut ca și consumator cronic de băuturi alcoolice.
La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a constatat decesul persoanei în cauză. În urma examinării exterioare, cadavrul nu prezintă urme de violența pe corp. În acest caz urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
sursa NewsBucovina