Polițiștii judiciariști din cadrul Biroului Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava au efectuat cercetări privind activitatea infracțională și au administrat material probator inclusiv prin desfășurarea unei percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind o faptă de furt cu prejudiciu mare sesizată la data de 17. 08.2023, când o femeie a reclamat sustragerea dintr-o locuință situată în municipiul Suceava, a unor ceasuri și bijuterii în valoare de circa 120.000 lei.
În urma probatoriului administrat de către lucrătorii Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Suceava s-a dispus continuarea urmăririi penale față de persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 35 ani, recidivist, domiciliat în comuna Brodina, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Astfel, luni, în urma activităților informativ-operative și de cercetare penală realizate de polițiștii Biroului Investigatii Criminale, bărbatul de 35 de ani a fost identificat pe raza orașului Vicovu de Sus. În urma audierii, față de acesta s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Totodată, s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința din Suceava folosită de bărbatul de 35 de ani, ocazie cu care s-au ridicat mai multe bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.
În cursul zilei de 12.12.2023, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
.
sursa NewsBucovina