Dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava a fost anunțat, în această dimineață, la ora 2:30, despre producerea unui accident rutier, pe drumul comunal de pe raza localitații Petia (la ieșire spre loc. Uncești), transmite ISU Suceava.
„La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. La sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism, care era răsturnat în afara părții carosabile. În exteriorul mașinii, a fost identificată o victimă inconștientă, un tânăr în vârstă de 19 ani. Din nefericire, victima avea leziuni incompatibile cu viața, iar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul acesteia”, au informat cei de la ISU Suceava.
sursa NewsBucovina