Părintele Mihai Cepeliuc de la Parohia Andrieșeni, județul Iași, a fost condus joi, 14 decembrie 2023, pe ultimul drum. Slujba înmormântării pentru preoți a fost oficiată de doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, alături de un sobor de preoți și un diacon. Părintele Mihai a primit post-mortem Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Sub streaşina falnicei biserici închinată Sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe s-au oficiat joi, 14 decembrie 2023, în prezenţa a sute de oameni, ultimele slujbe pentru odihna sufletului părintelui Mihai Cepeliuc din Parohia Andrieşeni, judeţul Iaşi. De la intrarea în incinta ansamblului parohial, zeci de coroane şi jerbe de flori au fost aşezate pe aleea ce duce spre paraclisul în care părintele a poposit vreme de câteva zile, înconjurat de familia îndoliată, de rude, prieteni şi de marea familie din Andrieşeni. De dimineaţă, părintele Florin Călugăru, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, împreună cu alţi preoţi, a slujit Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae. Apoi a urmat Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-a cântat „Veşnica pomenire” pentru blândul şi smeritul preot din Andrieşeni, care a slujit aici vreme de 38 de ani şi care s-a ostenit la edificarea măreţului locaş de închinăciune, o capodoperă arhitecturală ce va dăinui câteva sute de ani.
La momentul Chinonicului, cântăreţii de la strană au interpretat „Colindul tatălui” al Grupului psaltic „Tronos” din Bucureşti, ale cărui versuri s-au potrivit cu momentul trist al despărţirii de părintele mutat în lumea veşniciei.
Părintele protopop Florin Călugăru, cel ce a fost prezent alături de familie încă de când sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui a revenit la Andrieşeni, a ţinut la finalul Sfintei Liturghii un cuvânt de mângâiere.
Printre lacrimi şi suspine, sicriul a fost scos din paraclisul parohial, cu cântări funebre, în dangătul clopotelor şi în sunetul buciumelor bucovinene. Părintele a fost aşezat în dreptul Sfântului Altar al bisericii de zid pe care şi-a dorit să o vadă terminată şi sfinţită. Întrucât părintele a iubit nespus tradiţiile din zona Bucovinei, familia a oferit celor prezenţi prosoape tradiţionale, iar pe lângă colaci a fost aşezat la căpătâi pomul împodobit cu fructe, colaci şi dulciuri.
Aici a fost oficiată Slujba înmormântării pentru preoţi de către Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, delegatul Înaltpreasfinţitului Teofan.
Slujba Înmormântării pentru clerici a fost una solemnă, deoarece preoţii sunt purtători de har dumnezeiesc, săvârșitori ai Sfintelor Taine, ai Laudelor și ierurgiilor bisericești. Aceasta a fost formată din mai multe cântări, rugăciuni și citiri din Apostol şi din Sfânta Evanghelie.
Preasfinţia Sa a prezentat câteva date biografice din viaţa şi rodnica activitate a părintelui Mihai şi a încurajat familia întristată.
La final, s-a adăugat soborului Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care i-a oferit părintelui Mihai Cepeliuc Ordinul „Crucea Bucovinei” din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Sicriul cu trupul neostenit al părintelui, care a îndurat dureri din cauza mai multor boli pe care le-a purtat cu demnitate datorită mijlocirii sfinţilor la care avea evlavie, a înconjurat biserica din Andrieşeni. În dreptul apsidelor, s-au rostit ectenii şi rugăciuni pentru iertarea păcatelor.
Cortegiul a ieşit apoi pe poarta ansamblului parohial în sunetul buciumelor. În faţă au mers coroanele purtate de copii, apoi au urmat prapurii şi crucile, soborul slujitorilor şi mulţimea de inimi întristate. Copiii de la şcoala din Andrieşeni au ieşit în cale să-şi ia rămas-bun de la părintele lor care i-a iubit, care le-a oferit Sfânta Împărtăşanie, daruri şi multe poveţe folositoare.
Ultimul drum al părintelui s-a încheiat la cimitirul satului, unde, prin grija unui grup de gospodari, s-a săpat groapa în care trupul părintelui va sălăşlui până la A doua Înviere. Locul de veci se află în dreptul altarului de vară, unde se slujeşte Liturghia pentru cei adormiţi în Duminica Tomei. Aici a avut loc rânduiala specială la înmormântarea preoţilor. Peste trupul părintelui îmbrăcat în veşmine preoţeşti s-a turnat, vin, untdelemn şi pământ.
În timpul înhumării, cerul s-a luminat, iar picăturile de ploaie au început să cadă peste cei prezenţi. La final, oamenii au primit pachete cu alimente şi au participat la agapa frăţească oferită de familie pentru odihna sufletului părintelui Mihai.
Părintele Mihai-Simion Cepeliuc (1959-2023)
Părintele Mihai-Simion Cepeliuc s-a născut în localitatea Gemenea, comuna Stulpicani, judeţul Suceava, pe 30 aprilie 1959, fiind primul din cei opt fraţi. Între anii 1975-1980 a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar până în 1981 a urmat serviciul militar la Zalău, judeţul Sălaj. Între 1981-1985 a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox Universitar din Bucureşti. În vremea adolescenţei, a făcut ascultare la Mănăstirea Rarău din judeţul Suceava, astfel că râvna pentru sfintele slujbe s-a concretizat în anii de slujire rânduiţi de Dumnezeu. După terminarea studiilor de licenţă, s-a căsătorit cu domnişoara Cristina Cârstean din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, cu care a avut două fiice: Cecilia şi Teofana. Pe 8 noiembrie 1985, la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost hirotonit diacon la Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, în vremea slujirii ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe 10 noiembrie 1985, Părintele Patriarh Teoctist l-a hirotonit preot în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Pe 21 noiembrie 1985, la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, a început slujirea în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, judeţul Iaşi.
Între anii 1990-2010, a fost profesor de religie la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni.
Din 1985 până în 2014, a suplinit filiile Buhăieni şi Drăgăneşti, iar atunci când a fost nevoie a slujit şi în parohiile Glăvăneşti, Fântânele şi Spineni.
Încă de când a ajuns în parohie, părintele Mihai Cepeliuc s-a preocupat să cunoască tradiţiile şi obiceiurile din această zonă. Începuturile misiunii încredinţate nu au fost uşoare, întrucât prezenţa unui preot în această parte a judeţului Iaşi era aşteptată şi dorită. Dragostea părintelui Mihai Cepeliuc pentru slujirea la Sfântul Altar şi pentru buna rânduială a Bisericii au făcut ca toate să meargă pe făgaşul firesc.
În ceea ce priveşte sfintele slujbe, în duminici şi sărbători, în Parohia Andrieşeni s-a oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul celor adormiţi, cu excepţia perioadei în care părintele Mihai a trebuit să suplinească filiile Buhăeni şi Drăgăneşti. De asemenea, în zilele de pomenire ale marilor sfinţi, părintele slujea Sfânta Liturghie sau acatistul. În fiecare prima zi din lună, oficia Agheasma mică.
O tradiţie frumoasă la Andrieşeni instituită de părintele Mihai a fost slujirea Tainei Sfântului Maslu în fiecare primă joi spre vineri din lună. La acest moment de rugăciune participa un sobor de preoţi, răspunsurile la strană fiind oferite de un cor de tineri teologi şi seminarişti de la Iaşi.
În Duminica Tomei, credincioşii parohiei cât şi fiii satului de pretutundeni vin la mormintele celor dragi pentru a se ruga şi pentru a oferi prinoase pascale de sufletele celor plecaţi în lumea veşniciei. Această sărbătoare a luat amploare datorită Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a slujit ani la rând la Andrieşeni în Duminica Tomei.
Vizitele pastorale ale părintelui au fost prilej de bucurie în cei 38 de ani de păstorire. Părintele paroh zăbovea la fiecare casă pentru a sta de vorbă cu oamenii, pentru a-i încuraja şi pentru a-i îndemna să ţină mai departe şi să trăiască în mod deosebit credinţa strămoşească neclintită.
Cel puţin odată pe an, în Parohia Andrieşeni s-a săvârşit o slujbă misionară la care au participat preoţii din cercul pastoral.
Slujirea de la Sfântul Altar a fost legată de o serie de manifestări religioase care constau în pelerinaje, organizate la Andrieşeni cu prilejul mai multor sărbători cum ar fi Boboteaza, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Samaritencei. De asemenea, la iniţiativa părintelui paroh Mihai Cepeliuc, enoriaşii au mers ani la rând în pelerinaje în mai multe locuri binecuvântate din ţara noastră.
În ceea ce priveşte latura culturală, Parohia Andrieşeni s-a remarcat de-a lungul timpului, mai ales prin organizarea de momente artistice cu micii enoriaşi din parohie. Astfel, pe parcursul anului, s-au organizat evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, Zilei Eroilor, Crăciunului sau Sfintelor Paşti. La iniţiativa părintelui Mihai, la Andrieşeni s-a organizat în fiecare an Ziua Salcâmului, ajunsă în 2023 la cea de-a XIII-a ediţie.
Slujirea la Sfântul Altar a fost împletită cu slujirea aproapelui, astfel că, persoanele nevoiaşe din parohie şi din aşezămintele de ocrotire socială au beneficiat de-a lungul timpului de hrană caldă sau de pachete cu alimente. În preajma marilor sărbători de peste an, familiile sărace cu mulţi copii, văduvele şi oamenii nevoiaşi şi bolnavi au primit alimente, iconiţe, dar şi o vorbă caldă din partea părintelui paroh. În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, părintele, cu sprijinul oamenilor darnici, a oferit daruri copiilor din parohie dar şi din alte sate învecinate.
În primăvara anului 2010, au început lucrările de reconsolidare la Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae”, întrucât, structura de rezistenţă a locaşului de închinăciune a fost afectată de trecerea timpului. Sfintele slujbe s-au mutat în paraclisul ridicat în apropiere, la etajul căruia s-a amenajat un spaţiu folosit atât pentru parastasele pentru adormiţi, cât şi pentru activităţile catehetice atât pentru copii şi pentru enoriaşii din parohie. Totodată, a fost amenajată o bibliotecă parohială. În anul 2007, în cimitirul satului, a fost ridicat un altar de vară în cinstea Sfântului Apostol Toma.
După 1990, la iniţiativa părintelui paroh Mihai Cepeliuc, în filia Buhăieni a fost reconsolidat şi reabilitat locaşul de închinăciune, iar în filia Drăgăneşti s-a ridicat o biserică din zid închinată Pogorârii Sfântului Duh, care a fost sfinţită în luna mai 2018 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tot atunci a primit rangul de iconom stavrofor.
În cei 38 de ani de slujire preoţească, părintele Mihai a avut de suferit din cauza mai multor probleme de sănătate. Alături de Sfinţia Sa au fost mereu doamna preoteasă Cristina şi cele două fiice, care l-au îngrijit până când a plecat la ceruri.
Părintele Mihai i-a preţuit pe preoţii din jurul parohiei şi pe cei din alte zone ale ţării, cu care a legat prietenii frumoase. Şi-a iubit enoriaşii şi fiii duhovniceşti din ţară şi de peste hotare. Mereu a avut un cuvânt bun pentru cei care i-au cerut sfatul. A fost un părinte milostiv şi implicat în viaţa comunităţii, oferind mereu îndrumări reprezentanţilor principalelor instituţii din comună, spre folosul oamenilor. A avut un respect deosebit faţă de eroii neamului şi faţă de cei plecaţi în veşnicie.
Plecarea din această lume a părintelui din ziua de vineri, 8 decembrie 2023, este o mare pierdere pentru comunitatea parohială din Andrieşeni pe care o numea „marea mea familie”. Părintele Mihai Cepeliuc şi-a lăsat amprenta atât în sufletele celor pe care i-a păstorit, cât şi în lucrarea de rezidire a noii biserici parohiale. Părintele Mihai îşi va odihni trupul în cimitirul parohial, pe care îl numea „Satul tăcerii”.
sursa NewsBucovina