BRADUL PREVENIRII. Un concept preventiv inedit și inovator, adaptat unei realități sociale în continuă dinamică. Bradul prevenirii este un proiect dezvoltat de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalităţii IPJ Suceava și se transpune intr-un proces interactiv la care participă polițiști dar și tineri și cetățeni care au ocazia să devină în egală măsură avertizori publici cu privire la diferite riscuri și vulnerabilități în perioada Sărbătorilor de Iarnă.
Deschiderea oficială a proiectului și prima decorare a bradului prevenirii a avut loc la sediul IPJ Suceava la data de 20.12.2023. Zeci de elevi ai școlii gimnaziale din Ipotești au împodobit bradul, simbolul Sărbătorilor de Iarnă cu peste 20 de globuri inscripționate cu simboluri QR ale unor campanii de prevenire a criminalității și de promovare a recomandărilor de prevenire a inselaciunilor, furturilor, faptelor cu violență, violenței în familie, fraudelor fiscale și infracțiunilor informatice, prevenirii pornigrafiei infantile, consumului de alcool și substanțe interzise, recomandări pe linia creșterii gradului de siguranță rutieră.
Alți peste 200 de tineri au participat la activități și ateliere de lucru cu participarea polițiștilor suceveni și ai luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, fiind prezentată tehnica de intervenție și promovate recomandări preventive.
Și în perioada următoare Bradul Prevenirii va strânge în jurul său sute de copii și tineri care vor participa la acțiuni preventive organizate de polițiștii suceveni.
Este o activitate bazată pe principii de ,,reciprocitate”, pentru sfaturile și recomandările promovate polițiștii primind daruri de neprețuit din partea celor mici, respectiv colinde tradiționale și cele mai bune urări pentru Noul An.
sursa:IPJ Suceava
sursa Știri din Bucovina