Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a răspuns unui enoriaș care i-a reproșat că vrea să transforme Biserica „Sf. Treime” din Siret în mănăstire, că a dispus îndepărtarea picturii realizate din contribuția enoriașilor și realizarea alteia, dar și că impune preoților să vândă anumite cărți.
„Sărut mâna, Preasfințite Părinte Calinic, aș dori să vă adresez o sumedenie de întrebări la care nu am răspuns, însă stând de vorbă și cu alți participanți la slujbă ar veni întrebarea principală și anume:
De ce doriti să închideți Biserica „Sfânta Treime” din orașul Siret, dorind să o transformați în mănăstire de călugări?
Aceasta ar fi întrebarea principală, știm că locuim în frumoasa Bucovină, cu păduri și mai este supranumit acest județ județul mănăstirilor, însă credeți că este o idee foarte bună să faceți din orice biserică în care se săvârșesc slujbele rânduite și așa mai departe în mănăstire?
Știm că vreți să transformați Arhiepiscopia în Mitropolie, însă nu în acest mod, să transformați toate bisericile din zonă în schituri și mănăstiri.
Vă dau un exemplu concret și anume:
Pe raza a 15 km de orașul Siret, se află 3 schituri, la care nu știu dacă ați fost în vizită în ultima vreme să vedeți cum funcționează și câte fonduri aduc, mai puneți și o mănăstire ca să fie…
De ce nu ați lăsat în continuare ca să se lucreze înăuntrul bisericii, mai concret la pictură și faza finală?
Adică ce să înțelegem noi? Că părintele vrea ca noi să donăm, să strângem o sumă de bani, să ne apucăm să facem pictura bisericii, însă din motive de documentație nu se poate face niciun fel de pictură, dați drumul la acte și la pictură.
De ce ați dat jos pictura în valoare de aproximativ 15-20.000 euro?
De asemenea, o altă întrebare, de ce ați solicitat să se dea jos pictura FINANȚATĂ DIN BANII CELOR CARE DONEAZĂ și acum solicitați alți bani pentru pictură, nu vă este puțin rușine și târșeală?
De ce în toate parohiile (cel puțin așa am auzit) trimiteți diferite tipuri de cărți, cum ar fi, de rugăciune, sau chiar altele scrise de dumneavoastră, sub semnul Arhiepiscopiei, și obligați preoții să vă dea banii pe ele după un anumit timp?
De exemplu, astăzi ne-au fost prezentate în cel puțin 2 biserici aceeași carte, la prețul de 50 RON (una din aceea e 15 RON normal, fără însemnul ARHIEPISCOPIEI) pentru cine dorește să achiziționeze, nu faceți un lucru rău că vă prezentați „produsele” Arhiepiscopiei în biserici, ci că am auzit din sursă sigură că le dați în biserici și chiar dacă nu se vând, dumneavoastră le solicitați banii de pe cărți înapoi.
Ce faceți cu preoții care solicită sume de bani pe la mănăstiri?
Aici vorbesc despre o taxă, dacă trimiteți un apropiat de-al dumneavoastră, la mănăstirile din zonă, cum ar fi Sucevița, Voroneț, Sihăstria Putnei, Putna etc., și întrebi un călugăr cât se pune în pomelnic pentru a fi pomenit 40 zile, călugărul să spună: „Cel puțin 100 RON…”, vi se pare normal? Adică unde nu s-a solicitat niciodată o taxă, acum se solicită…
Vă înțelegem că doriți să vă afirmați, să faceți schimbări și ajustări, într-adevăr unele sunt bune, altele mai puțin bune, dar lumea NU VĂ DOREȘTE CA ARHIEPISCOP, nu vă bateți joc de lume prin deciziile dumneavoastră, ci supuneți la vot, lăsați enoriașii să aleagă dacă vor sau nu mănăstire, dacă vor sau nu să se continue lucrările în biserică și să se termine odată și așa mai departe.
NB:
De cand ați venit la conducerea Arhiepiscopiei, nu am mai donat niciun ban Bisericii, nici pomelnic nu îmi trebuie, nici lumânări, nimic.
În răspuns, IPS Calinic arată, în principal, că deciziile pe care le ia sunt în respect cu monumentele istorice din eparhie și că nu va permite atitudini posibile în alte vremuri.
„Întrebărilor dumneavoastră pline de miez, din „rușine”, că tot m-ați întrebat dacă nu-mi este rușine, probabil de rușinea modului dumneavoastră de abordare, și din respect față de credincioșii acestei eparhii, nu doresc să vă răspund.
Aș preciza doar un singur lucru. Dacă dumneavoastră vă permiteți să vă comportați cu un monument istoric de primă clasă, una dintre cele mai vechi biserici din piatră din Moldova (fiind datată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea!) așa cum ați făcut-o și încă o faceți, lucrând în primă fază cu un pictor neautorizat, ceea ce constituie caz penal, acest lucru ar fi fost probabil posibil în alte timpuri, când tot pe la Siret și-au pierdut urma vacile Căminului de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”. Or fi trecut granița…
Această atitudine, din păcate pentru dumneavoastră, nu mai este posibilă și nici nu va fi, cât timp eu sunt chiriarhul acestei eparhii, ales de Sfântul Sinod și nu de jocurile și aranjamentele timpului, așa după cum s-a dorit.
Încolo, fiecare să-și facă treaba, respectând cu toată sfințenia Statutul Bisericii Ortodoxe Române, Hotărârile Sinodale și cele ale Consiliului Eparhial.
Având în vedere întrebările dumneavoastră de o importanță covârșitoare în mulțimea erorilor, vă doresc pace și multă liniște sufletească de Sfintele Sărbători!”, a transmis IPS Calinic.
sursa NewsBucovina