Ajunul marelui praznic al Nașterii Domnului a fost sărbătorit cu multă bucurie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Și în acest an, potrivit tradiției, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a primit vestea Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, atât prin colindă, povestită în glas de copil, cât și prin icoana care înfățișează smerita venire în lume a Fiului lui Dumnezeu.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, împreună cu un sobor de slujitori ai mănăstirii, condus de starețul arhim. Serafim Grigoraș, a mers în procesiune cu icoana „Nașterii Domnului” de la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” la Reședința Arhiepiscopală, unde a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.
Aici a fost oficiat un Polihroniu, chiriarhul locului binecuvântându-i pe binevestitorii venirii în lume a Mântuitorului, nu înainte de a se închina la icoana praznicului.
La final, maici din cadrul aparatului administrativ eparhial, membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanul”, copiii și soțiile clericilor de la Centrul Eparhial Suceava și de la Catedrala Arhiepiscopală i-au colindat pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic și pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul. Ierarhii le-au mulțumit pentru împărtășirea bucuriei Nașterii Domnului, răsplătindu-i cu daruri pentru deosebitele colinde.
Mâine, 25 decembrie 2023, în ziua Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, cei doi ierarhi ai Eparhiei Sucevei și Rădăuților vor săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal.
Irina Ursachi
sursa NewsBucovina