Polițiștii suceveni au fost la datorie, în minivacanță pentru ca locuitorii județului dar și numeroșii turiști să se bucure de linişte şi siguranţă.
Pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, aproximativ 250 de polițiști suceveni au acționat, în medie, zilnic, în teren.
Activităţile s-au desfăşurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Pe toată durata sărbătorilor de iarnă, polițiștii desfășoară activități în domeniul siguranței circulaţiei pe drumurile publice, menţinerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, al prevenirii delictelor silvice, precum și pentru prevenirea și combaterea actelor de comerţ ilicit, în special a produselor alimentare specifice. O atenție deosebită s-a acordat și se va acorda şi comercializării și utilizării articolelor pirotehnice.
Au fost desfășurate și activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În perioada 22 – 26.12.2023, în cadrul celor 63 organizate, ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 592 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 325.190 lei, cele ami multe conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice dae și conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute 68 de permise de conducere și au fost retrase 44 de certificate de înmatriculare.
În perioada 22 – 26.12.2023 s-a asigurat intervenția la 426 de evenimente și au fost emise 5 ordine provizorii de protecție în cauze de violență intrafamilială.
În perioada de refeință nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave și nu au fost semnalate acte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Polițiștii suceveni vor continua acțiunile, pentru prevenirea oricăror evenimente negative și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
sursa:IPJ Suceava
sursa Știri din Bucovina