Joi, 28 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei au confiscat peste 65 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept. Potrivit unui comunicat de presă, în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHIC” întocmit la nivelul Poliției Municipiului Vatra Dornei, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2023/2024, polițiștii angrenați în cadrul acțiunii, au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăți comerciale situat în. Vatra Dornei.
A fost identificată cantitatea de 165,8 kg articole pirotehnice din categoria F1 și P1, astfel fiind nerespectate prevederile art. 38 din Lg. 126/1995, motiv pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a operatorului economic conform prevederilor art. 38 alin. 1 lit. d și alin. 2 din Lg. 126/1995, totodată fiind luată măsura complementară a confiscării cantității de 65,8 kg articole pirotehnice, identificată în plus față de cantitatea maximă autorizată pentru depozitare la punctul de lucru.
De asemenea, alte circa 50 de kg de materiale pirotehnice au fost confiscate de către polițiștii din Gura Humorului și polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase IPJ Suceava.
În toate cele 3 cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, în care polițiștii continuă cercetările.
Poliția Suceava a transmis următoarele:
Pentru siguranța dumneavoastră, vă recomandăm să respectați legislația privind regimul materiilor explozive:
1.Cumpărați petarde și articole pirotehnice doar de la comercianți autorizați și verificați autenticitatea produselor.
2. Respectarea legislația privind comercializarea și utilizarea petardelor și instrucțiunile de folosire.
3. Asigurați-vă că persoanele care achiziționează sau utilizează petarde respectă vârsta minimă impusă de lege, respectiv vârsta de 16 ani în cazul deținerii și utilizării articolelor pirotehnice din categoria I și 18 ani în cazul achiziționării acestora.Tentația copiilor pentru a folosi astfel de materiale este foarte mare, în special în această perioadă, iar manevrarea defectuoasă a acestora poate conduce la evenimente grave: rănirea membrelor, caz în care se poate ajunge până la amputare, arsuri la nivelul feței sau corpului ori afectarea auzului sau văzului.
Să nu uităm nici animalele și păsările care trăiesc atât în gospodării cât și în mediul înconjurător. Și ele pot fi afectate și traumatizate sever de zgomotul produs de artificii și petarde, după cum avertizează specialiștii.
4. Comercianții trebuie să depoziteze și să expună petardele în mod corespunzător, respectând condițiile de siguranță și evitând expunerea la surse de căldură.
5. Respectați instrucțiunile de utilizare și avertismentele referitoare la potențialele riscuri.
6. Nu folosiți petarde în zone aglomerate sau unde pot exista materiale inflamabile.
Vă reamintim că sancțiunile contravenționale pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 126 din 1995 referitoare la reglementarea materiilor explozive ajung până la 7.500 de lei în cazul persoanelor fizice și 15.000 de lei în cazul celor juridice, iar pentru faptele încadrate ca infracțiune, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la un an.
sursa NewsBucovina