Clubul Sportiv Municipal Suceava a realizat topul celor mai buni sportivi ai anului 2023. Pe prima poziție în ierarhia clubului din Areni din anul trecut s-a aflat Bogdan Moaleș. Sportivul pregătit de Ioan Despa a fost multiplu medaliat la Campionatele Mondiale și Europene de juniori cu echipajele României de patru rame și 8+1.
Podiumul clasamentului realizat de conducerea clubului CSM Suceava este completat de Narcisa Negură și Denisa Ailincăi, tot de la secția de canotaj. Pe următoarele poziții se clasează în ordine: Gabriela Tivodariu (canotaj), Antonel Avăcăriței (canotaj), Darius Racoviță (canotaj), Iulia Ursu (canotaj), Andrei Dănilă (tir cu arcul), Maria Amăistroaie (tir cu arcul) și Marinel Trisciuc (canotaj).
sursa SuceavaNews