Un grav accident s-a produs joi dimineața în care au fost implicate patru persoane.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile între localitățile Sasca Nouă și Rădășeni.
În accident au fost implicate patru persoane din care două au rămas încarcerate.
Salvatorii au intervenit pentru extragerea persoanelor încarcerate și pentru acordarea primului ajutor.
Cele două persoane încarcerate au fost extrase semiconștiente și predate echipajelor medicale și paramedicale.
Toate persoanele implicate în eveniment sunt adulte și li s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului.
Ulterior, cele patru persoane implicate în eveniment au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
sursa NewsBucovina