Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0. 47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 05 ianuarie, în jurul orelor 15.40, polițiștii din cadrul Secției 10 de Poliție Rurală Gura Humorului, în timp ce acționau conform Planului de Acțiune „BLOCADA”, pe raza comunei Capu Câmpului, jud. Suceava, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, au oprit autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat din sat Poenița, com. Golești, jud. Vâlcea.
Deoarece, conducătorul auto emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Postului de Poliție Capu Câmpului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
sursa Bucovina Media