În cursul sărbătorilor de iarnă, Unitatea de Primire a Urgențelor (U. P.U.) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava a înregistrat o supraaglomerare alarmantă, cu un număr zilnic între 300 și 350 de prezentări.
SCJU Suceava arată că în primele 8 zile ale noului an s-au consemnat 2136 de pacienți consultați, dintre care doar 544 au necesitat internare. Restul cazurilor au fost fie direcționate către centrele de permanență, fie temporizate până la redeschiderea cabinetelor medicilor de familie sau ambulatoriilor.
Mai mulți factori au contribuit la această situație tensionată:
- Deficitul de medici urgentiști: Problema existentă în toate spitalele județene, inclusiv la nivelul SCJU Suceava.
- Plecare în concediu a medicilor: Anumite spitale municipale și orășenești au permis plecarea în concediu a întregului personal de pe anumite secții, determinând închiderea acestora și redirecționarea pacienților către spitalul județean.
- Neutilizarea altor servicii de urgență: Pacienții nu au apelat la alte servicii de urgență, cum ar fi consultațiile la domiciliu efectuate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) sau centrele de permanență.
- Prelungirea concediilor medicilor de familie și a celor din ambulatoriu: O altă cauză a creșterii presiunii asupra U.P.U.
Statistica prezentărilor pe coduri de culoare în perioada 01-08 ianuarie 2024 este următoarea:
- Cod roșu: 4 pacienți
- Cod galben: 87 pacienți
- Cod verde: 1651 pacienți
- Cod albastru: 214 pacienți
- Cod alb: 180 pacienți
Un număr semnificativ de pacienți (1408) s-au deplasat la U.P.U. Suceava cu mijloace proprii.
Conducerea SCJU Suceava spune că face tot posibilul pentru a oferi îngrijiri adecvate tuturor pacienților, cu toate că se confruntă cu timpi de așteptare mai mari.
„Sperăm ca reluarea activității de către medicii de familie și ambulatorii să conducă la scăderea numărului de prezentări pentru non-urgențe”, arată conducerea SCJU Suceava.
sursa NewsBucovina