Teatrul Studențesc Fabulinus invită publicul sucevean la prima reprezentație cu public a spectacolului „Ordinea în care a plâns Ruxandra”, care va avea loc luni, 8 ianuarie, de la ora 19. 00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt”.
Spectacolul, regizat de Cosmin Panaite, reprezintă prima montare într-un teatru a textului dramaturgei Eliza Păuna, iar premiera de astăzi se va juca în prezența autoarei. „Ordinea în care a plâns Ruxandra” pornește de la povestea unei eleve de liceu care se opune petiției pe care colegii ei o scriu împotriva profesorului lor de fizică. Este lecția de fizică la care copiii iau parte și care anunță o înlănțuire de cauze și efecte care devin de neoprit și cărora Ruxandra încearcă să le facă față. Piesa a fost scrisă în anul 2023, în cadrul programului „Drama 5 – rezidențe de creație”, ediția a VIII-a, organizat de Reactor de creaţie şi experiment Cluj-Napoca.
Pentru Cosmin Panaite, actor la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” şi regizor, spectacolul „Ordinea în care a plâns Ruxandra” reprezintă a opta colaborare cu Teatrul Studenţesc Fabulinus, continuând, şi prin această montare, să urmeze direcţia contemporană pe care a propus-o identităţii artistice a trupei. Timp de 80 de minute, spectatorii îi vor putea urmări pe studenţii-actori Ioana Stempel, Irinel Rusu, Gabriela Opria, Adrian Durnea şi Vlad Mardare, partea tehnică a spectacolului fiind asigurată de către Ilie Doroftei şi Cosmin Ungurean.
Biletele pot fi achiziţionate de la sediul Casei de Cultură a Studenţilor, str. Zorilor nr. 6, de luni până vineri, în intervalul 9.00-17.00, sau în ziua spectacolului, începând cu ora 18.00, de la Auditorium „Joseph Schmidt”, în limita locurilor disponibile. Preţul unui bilet întreg este de 20 de lei, iar preţul unui bilet pentru elevi, studenţi şi pensionari este de 10 lei. Accesul publicului în sală se face începând cu ora 18.30; după începerea spectacolului, accesul în sală nu mai este permis.
Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc pe 16 ianuarie, ora de la ora 19.00, tot în sala Auditorium „Joseph Schmidt”.
sursa NewsBucovina