O ucraineancă a murit, luni, la prânz, în autocarul cu care se întorcea din Grecia și care oprise în parcarea de la intrarea în municipiul Suceava.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, luni, la ora 12:53, polițiștii SPR 2 Ipoteşti au fost sesizaţi prin 112 de către medicul de pe ambulanță cu privire la faptul că ,,a ajuns la o pasageră care a decedat în autocarul aflat în parcarea de tiruri” din comuna Ipotești, lângă DN 2.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că luni, în jurul orelor 12:00, în parcarea de tiruri amenajată lângă DN2 la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, a oprit un autocar marca Hool care venea din Grecia și se deplasa către Ucraina.
În autocar se aflau 42 cetățeni ucraineni printre care și o femeie în vârstă de 61 ani, din Ucraina.
Aceasta a coborât din autocar pentru a merge la toaletă moment în care i s-a făcut rău, fiind ajutată de ceilalți pasageri pentru a urca în autocar. Întrucât starea de sănătate i s-a agravat, a fost solicitată o ambulanță.
Personalul ambulanței a efectuat manevre de resuscitare însă fără nici un rezultat, persoana în cauză decedând ca urmare a unui stop cardio-respirator.
În acest caz urmează să fie efectuată necropsia și stabilită cu exactitate a cauzei morții acesteia.
sursa NewsBucovina