Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus, Siret și Rădăuți au intervenit marți noaptea cu patru autospeciale de intervenție, o autoșenilată, o ambulanță SMURD și trei motopompe, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Nisipitu, comuna Ulma.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și o parte dintre construcțiile anexe, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:50, iar misiunea pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de material lemnos care ardea, zona montană, izolată, în care se afla gospodăria, greu accesibilă mijloacelor de transport, și temperaturile extreme la care s-a desfășurat misiunea de stingere (de până la -18 grade Celsius).
În incendiu au ars casa de locuit și anexele gospodărești, construcții din lemn, cu învelitoare din tablă și azbociment, pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați. Au mai ars bunurile din interiorul construcțiilor, precum și documente personale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat ori amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat trei construcții anexe, tot din lemn, aflate în apropierea focarului.
sursa NewsBucovina