Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava au reținut în arest un bărbat pentru agresarea unui câine.
Astfel, potrivit anchetei polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, un bărbat de 36 de ani din comuna Bosanci care domiciliază fără forme legale în comuna Dărmănești, este acuzat că în după amiaza de 27.12.2023, în jurul orei 17.00, a lovit în mod repetat, timp de aproximativ 15 minute, cu o bâtă din lemn, în zona locuinței sale din localitatea Dărmănești un câine în vârstă de aproximativ 5 ani, proprietatea unui vecin de-al său, provocând câinelui mai multe răni la picioare, după care a abandonat animalul în drumul public din fața porții locuinței sale.
De asemenea, în urma probatoriului administrat de către lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, prin ordonanță s-a dispus măsura reținerii bărbatului de 36 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”, din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor–republicată.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Polițiștii suceveni reamintesc că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor, relele tartamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.
sursa NewsBucovina