Un bărbat a fost găsit mort lângă bicicletă, pe un drum comunal din Horodnic de Jos
La data de 23 ianuarie, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 că pe raza comunei Horodnic de Jos a fost găsit un bărbat cazut lângă o bicicletă.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, la data de 23 ianuarie, în jurul orelor 10.00, un bărbat de 70 de ani din comuna Horodnic de Jos, a fost găsit căzut pe sol, inconștient, lângă bicicletă, pe DC 46A, pe raza comunei Horodnic de Jos, de către un trecător. Întrucât nu prezenta semne vitale, cel din urmă a apelat SNUAU 112, solicitând prezența unui echipaj medical.
Echipajul medical ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, iar în jurul orelor 10.45 a fost constatat decesul bătrânului. În urma examinării sumare a cadavrului, nu au fost identificate urme de violență.
Bărbatul ar fi suferit de mai multe afecțiuni cardiace.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
The post Un bărbat a fost găsit mort lângă bicicletă, pe un drum comunal din Horodnic de Jos appeared first on Stiri Suceava
sursa Bucovina Media