În urma analizei activităților de inspecție și control desfășurate în anul 2023, Garda de Mediu Suceava se clasează pe locul I în cadrul evaluării indicatorilor de performanță specifici, conform raportului de activitate prezentat de Garda Națională de Mediu.
Pe parcursul anului trecut, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava a desfășurat un număr total de 1711 controale în domeniul controlului poluării industriale și controlului biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate. Acestea au inclus 153 de controale planificate, 4 inspectii SEVESO și 1554 de controale neplanificate.
Ca rezultat al acțiunilor de control, au fost aplicate 386 de sancțiuni contravenționale principale, dintre care 279 amenzi în valoare totală de 6.688.500 de lei și 107 avertismente. De asemenea, au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale complementare, cum ar fi 48 de suspendări de activitate, 3 confiscări de bunuri și 2 dispoziții de desființare a lucrărilor.
Pe lângă acestea, în cadrul controalelor tematice și planificate, au fost efectuate verificări amănunțite privind gestionarea deșeurilor municipale, respectarea planurilor de calitate a aerului și a altor directive europene referitoare la poluare și substanțe chimice. Au fost desfășurate, de asemenea, acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol în zonele cu potențial piscicol din județ.
Raportul evidențiază că toate cele 114 unități administrativ-teritoriale din județ au încheiate contracte de delegare a activităților de salubrizare cu operatori autorizați. În ciuda acestui fapt, Garda de Mediu Suceava subliniază necesitatea unor măsuri susținute pentru atingerea țintei de reciclare și reutilizare a minim 50% din masa totală de deșeuri generate.
Garda de Mediu Suceava reiterează, în contextul raportului, angajamentul său de a intensifica acțiunile de control și colaborarea cu autoritățile locale, societatea civilă și alte instituții în vederea respectării cerințelor legislației naționale și europene în domeniul protecției mediului.
sursa NewsBucovina