Traian Băsescu primește o lovitură pe patul de spital. Fostul președinte al României a fost scos de pe lista candidaților pentru alegerile europarlamentare.
Internat la Spitalul Militar din Capitală, Traian Băsescu, în vârstă de 72 de ani, vorbește cu dificultate și acuză o stare de oboseală după ce a fost diagnosticat cu gripă de tip A.
Ulterior, medicii i-au făcut analizele și l-au diagnosticat cu gripă A, însă au decis să-l interneze pentru a face investigații suplimentare. În prezent, starea fostului președinte este una stabilă, iar potrivit cadrelor medicale, evoluează pozitiv starea acestuia, însă în continuare ar avea stări de oboseală și chiar și dificultăți în vorbire.
Traian Băsescu mai are și alte probleme de sănătate. El ar fi diagnosticat cu o boală pulmonară cronică, care ar putea să-i îngreuneze recuperarea din această gripă de care suferă în acest moment.
Europarlamentarul Eugen Tomac a declarat că îi este alături fostului președinte al României și susține că a ținut legătura cu el zilele acestea.
”Din nefericire, este în această situație, fiind la spital, dar l-am contactat tocmai pentru a vă asigura că, noi cei care am fost că alături de domnia sa dintotdeauna, rămânem alături și îi dorim multă sănătate. Eu am apreciat că mi-a răspuns.
Este un om care are o voce inconfundabilă și întotdeauna e plin de bună dispoziție. De data aceasta, nu era la fel și de aceea n-am insistat.
Eram obișnuit întotdeauna să îl aud, indiferent de context, plin de bună dispoziție și cu alt tonus.
Nu am intrat în detalii, am dorit doar să-i transmit gândurile mele și ale echipei pe care o reprezint și m-am bucurat că mi-a răspuns”, a declarat Eugen Tomac, europarlamentar.
”A anunțat de foarte mult că nu mai face politică activă”
În ceea ce privește faptul că Traian Băsescu a fost scos de pe lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, Eugen Tomac a declarat că fostul președinte al României și-a anunțat de mult timp retragerea din activitatea politică.
”Domnul președinte a anunțat de foarte, foarte mult timp că nu mai face politica activă și, într-un fel, într-un mod absolut natural, știam că nu-și mai dorește o o competiție politică. Nu s-a mai implicat nici în activitatea PMP.
Dumnealui, de foarte, foarte mult timp, ne-a informat pe toți că nu dorește să mai facă politica activă și nu s-a mai implicat deloc în activitatea noastră. Dar, repet, nu înseamnă că noi nu am comunicat și nu am îndrăznit ori de câte ori am simțit nevoia să-i cerem un punct de vedere”, a încheiat Eugen Tomac, europarlamentar.
sursa Știri din Bucovina