Un incendiu la o clădire dezafectată, în zona „CET”, din municipiul Suceava s-a produs joi după amiaza.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat că flăcările au cuprins izolația exterioară de pe o fațadă a construcției.
La fața locului intervin pompierii militari cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru deacarcerare și o ambulanță SMURD.
Pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului care a fost localizat, a spus Alin Găleată.
Ulterior, în jurul orei 17:00 el a anunțat că incendiul a fost lichidat.
În flăcări a ars material plastic, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
sursa NewsBucovina