Primarii din 59 de localități din județ au participat, vineri, la Consiliul Județean Suceava la o întâlnire cu reprezentanții Transgaz pentru a discuta despre extinderea rețelei de gaze naturale.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că 59 de primării au proiecte pentru aducțiunea de gaze naturale, proiectele fiind în valoare de aproximativ 260 de milioane de euro.
Flutur crede că acesta este cel mai așteptat proiect din județ și a anunțat că majoritatea primăriilor au „intrat în linie dreaptă” și că au organizat licitații, unii având deja și operatori.
În cadrul întâlnirii dintre primari și reprezentanții Transgaz au fost abordate subiecte pragmatice.
Primarii au întrebat în primul rând dacă există suficiente resurse de gaz natural în condițiile creșterii numărului de consumatori și au fost asigurați că există asemenea resurse, România având acum un grad de independență de circa 85 la sută, urmând ca din 2027 să înceapă și extragerea gazelor naturale din Marea Neagră.
De asemenea, primarii au pus întrebări legate de diverse alte subiecte privind realizarea investițiilor de gaze naturale.
Președintele CJ Suceava a arătat că județul Suceava este unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor pentru extinderea rețelelor de gaze naturale și că la finalizarea proiectelor actuale peste jumătate din populația județului va fi racordată la rețeaua de gaz.
„Gazul metan înseamnă o sursă de încălzire sigură. Omul poate să opteze, pe combustibil solid, sau pe gaze naturale, dar dacă îl ai la poartă poți să-l bagi în casă sau poate să nu-l bagi”, a spus Flutur.
El și-a exprimat satisfacția că primarii au dat drumul la documentații pentru aceste proiecte și că mai e nevoie ca unii primari să fie sprijiniți pentru obținerea unor avize
„Unul din pariurile noastre pentru dezvoltarea județului Suceava este rețeaua de gaze naturale în mai mult de jumătate din localitățile acestui județ”, a concluzionat Gheorghe Flutur.
sursa NewsBucovina