În perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2024, s-a desfășurat la Școala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” Șcheia, Săptămâna Nonviolenței în mediul școlar sub egida „Fii bun ori de câte ori este posibil! Întotdeauna este posibil!” (Dalai Lama).
Săptămâna Nonviolenței în mediul școlar a inclus activități de prevenire a violenței printre care și proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T.
Proiectul R.E.S.P.E.C.T. se desfășoară în unitățile de învățământ având ca scop crearea unui mediu școlar incluziv, armonios, tolerant și non-discriminatoriu, cuprinzând componentele: Responsabilitate, Educație, Siguranță Prevenție, Emoții, Comunicare, Toleranță, conștientizând importanța de a trăi împreună cu ceilalți într-un climat educațional în siguranță, pentru a oferi o educație de calitate copiilor, tinerilor.
Proiectul, inițiat de I.Ș.J. Suceava – prin compartimentul Educație permanentă și activități extrașcolare, se află la a X-a ediție și a implicat toate unitățile de stat și particulare, beneficiind de colaborarea și sprijinul I.P.J. Suceava – Biroul de Siguranță Școlară, de organizații nonguvernamentale și mass-media suceveană.
La Școala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” Șcheia și structurile arondate (Școala ”Nicolae Popinceanu”, Mihoveni și Școala Sf. Ilie) au avut loc o multitudine de activități, toate având ca scop combaterea fenomenului de violență în școală și în afara acesteia.
În cadrul activităților specifice desfășurate, cadrele didactice împreună cu elevii au realizat afișe, desene, au participat la dezbateri.
Activitatea de prevenție la care au participat reprezentanții Poliției Comunale Scheia- IPJ Suceava, a abordat următoarele aspecte :
✓ Atenționarea elevilor cu privire la adoptarea unui comportament civilizat față de colegi şi cadre didactice atât pe timpul orelor de curs cât şi în afara acestora;
✓ Prevenirea comiterii unor acte antisociale de genul vagabondaj, consum de alcool, tutun, îndeosebi fapte de furt, atrăgându–le atenția asupra riscurilor la care se expun, totodată pedepsirii acestora conform prevederilor legale;
✓ Evitarea actelor de violenţă şi încercarea rezolvării conflictelor pe cale amiabilă;
✓ Respectarea regulilor de circulaţie pe timpul deplasării pe drumurile publice;
✓ Evitarea anturajelor dubioase;
✓ Evitarea absentării de la orele de curs şi comunicarea permanentă atât cu profesorii cât şi cu părinţii, în vederea cunoaşterii îndeaproape a problemelor cu care se confruntă;
✓ Solicitarea sprijinului lucrătorilor de poliţie atunci când se impune.
menţionată.
Activitate a fost iniţiată de prof. Claudia Vornicu – Responsabila Comisiei pentru prevenirea şi eliminarea violenței, a faptelor de corupție şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalității şi prof. consilier şcolar Rodica Ungureanu.
Tot în Săptămâna Nonviolenței a avut loc activitatea activitatea “Bullying -ul și abuzul în mediul școlar”, coordonată de doamna profesor consilier școlar Rodica Ungureanu.
Pe parcursul activității, elevii au obținut informații privind fenomenul bullying – ului și cyberbullying-ului, caracteristici ale agresorului și victimei, modalități de evitare sau răspuns la bullying.
Elevii au urmărit un film demonstrativ cu un caz de Bullying în școală, după care au discutat și au identificat modalități de prevenire a bullying – ului.
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” Șcheia, prin activitățile realizate spun NU Violenței!
Felicitări tuturor pentru implicare și potrivit spuselor elevilor toate activitățile la care au participat i-au ajutat să înțeleagă faptul că violența nu te face inteligent. ( Prof. consilier școlar Rodica Ungureanu, prof. Vornicu Claudia).
sursa NewsBucovina