UDMR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede extinderea mandatelor aleșilor locali de la patru la cinci ani. Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR și fost ministru al Dezvoltării, spune că măsura e necesară deoarece administrațiile locale vor avea astfel timp să-și ducă la îndeplinire proiectele și să deruleze planuri de investiții mai ambițioase.
UDMR vrea mandate mai lungi pentru primari
Inițiativa UDMR prevede mandate de cinci ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene.
Propunerea vizează mandatele după alegerile din acest an și nu ar prelungi mandatele actualilor aleși.
„În calitate de ministru al Dezvoltării am văzut timpul necesar pentru a planifica pe termen mediu și lung proiecte de dezvoltare, pentru a identifica sursele de finanțare externe sau guvernamentale și pentru a finaliza aceste proiecte. Cu această modificare legislativă încurajăm planificarea pe termen mediu și lung și încurajăm și dezvoltarea localităților. Este nevoie de stabilitate politică în România și trebuie creat cadrul legal care încurajează nu doar viziunea pe termen scurt”, a declarat Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR.
Fostul ministru a mai argumentat că în țări precum Franța, Germania sau Austria aleșii locali au un mandat de 5, chiar de 7-8 ani.
sursa Știri din Bucovina