Furt de curent electric la Vicovu de Sus
La data de 07 februarie, în jurul orei 10. 00, doi angajați ai S.C. Delgaz Grid S.A. au efectuat o verificare la un imobil din orașul Vicovu de Sus. Aceștia au constat că între stâlpul de curent electric și contorul electric montat la imobilul respectiv, branșamentul era interceptat, în podul imobilului fiind instalat un dispozitiv improvizat, printr-un cablu format din două conductoare, care alimenta instalația de utilizare a casei printr-o priză sitută în imobil.
Energia consumată prin intermediul acestei improvizații nu era înregistrată și facturată fiind consumată direct din rețeaua Delgaz Grid S.A.
Angajații au sunat imediat la 112 și au sesizat furtul.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de ”deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor electrice” și ”furt”.
The post Furt de curent electric la Vicovu de Sus appeared first on Stiri Suceava
sursa Bucovina Media