Servicii Comunale Rădăuți, amendată de Garda de Mediu Suceava
Cu ocazia controlului efectuat în data de 08 februarie de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava în municipiul Rădăuți, incinta fostului AEIZ, s-au constatat depozitări semnificative de deșeuri municipale amestecate constând în: deșeuri menajere, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastice, PET-uri, găleți de plastic, anvelope uzate, coroane mortuare din plastic, lumânări de tip candelă, etc. ), deșeuri provenite de la lucrări de amenajare interioară și exterioară a locuințelor (polistiren, rigips, bucăți de materiale de construcții din plastic), deșeuri textile (haine și încălțăminte).
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Suceava, acest spațiu aparținând SERVICII COMUNALE S.A. nu este autorizat din punct de vedere al protecției mediului pentru eliminarea, deținerea, sau păstrarea deșeurilor municipale în amestec.
Societatea a fost sanctionata contravențional de către G.N.M.-C.J. Suceava cu amendă în valoare de 60.000 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
O parte din deșeuri au fost acoperite cu pământul rezultat din săparea unui sanț perimetral. Pe o platformă împrejmuită pe trei laturi s-a constatat existența deșeurilor menajere și reciclabile ce a au fost acoperite cu pământ care a dus la umplerea în totalitate a acestui spațiu.
Conform art. 20, alin. (6), coroborat cu art. 66, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completarile ulterioare, “îngroparea deșeurilor de orice fel este interzisă” – fapta constituie infracțiune, fiind sesizate organele de cercetare penală.
Prin actul de control încheiat s-au trasat măsuri ferme cu termene de realizare în vederea ridicării deșeurilor municipale în amestec existente (vizibile), precum și a celor îngropate, precum și predarea acestora la un operator autorizat pentru eliminare/valorificare.
sursa Bucovina Media