O șoferiță din Liteni a fost depistată la volan cu o alcoolemie de 1. 31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 14 februarie, în jurul orelor 20.00, în timp ce efectuau servicul de patrulare și asigurare a ordinii și liniștii publice pe raza orașului Liteni, aflându-se în zona centrală a satului Rodunda, din oraș Liteni, polițișții au observat cum un autovehicul se deplasa haotic pe drumul public DC6, motiv pentru care au efectuat semnal regulamentar de oprire.
La volan a fost identificată o femeie din satul Rotunda, orașul Liteni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a i se preleva probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool în sânge.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
sursa Bucovina Media