O femeie de 74 de ani din Bilca a murit miercuri seara, la scurt timp după ce a fost în vizită la un vecin.
Potrivit primelor date ale anchetei, miercuri seara în jurul orei 18:30, femeia de 74 de ani din Bilca a mers în vizită la vecinul ei, iar când a ieșit din casa acestuia a acuzat stări de rău.
Vecinul a solicitat intervenția la fața locului a unui echipaj al ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La scurt timp, femeia și-a revenit după care a spus că dorește să revină la domiciliu, însă în timp ce se deplasa spre ieșire, în dreptul porții de acces al imobilului a căzut la pământ devenind inconștientă, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat faptul că femeia se află în stop cardio-respirator, fără a prezenta marca traumatică. În cauză s-a procedat la efectuarea masajului cardiac timp de 40 de minute, însă a fost constatat decesul.
În acest caz urmează să fie efectuată necropsia în vederea stabilirii cauzei morții.
sursa NewsBucovina