Trei tineri de 30 și 34 de ani au fost reținuți în Arestul Poliției Județene Suceava după ce în noaptea de joi spre vineri au spart geamurile mai multor mașini parcate pe străzi din municipiul Rădăuți.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu a arătat că poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează astfel de comportamente de tip antisocial care pot induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea ca fiind una sigură şi civilizată.
„Manifestările rudimentare, ce țin atît de sfera infracțională cât și de un grad limitat educațional, grevează în mod negativ dezvoltarea unei comunități și induc, indirect o apreciere subiectivă la adresa întregului areal teritorial, cultural, educațional și demografic”, a spus comisar șef Ionuț Epureanu.
El a arătat că în urma cercetărilor efectuate, polițiștii rădăuțeni au identificat toate părțile vătămate și au uzitat de exprimarea pozițiilor procesuale ale acestora în legătură cu pagubele suferite, s-a constituit un probatoriu solid, fiind identificate cu operativitate și persoanele bănuite de comiterea faptelor și dispusă față de aceștia măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava.
Astfel, în data de 01.03.2024, ora 01.34, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că mai multe persoane sparg geamuri la autoturisme parcate.
Având în vedere cele sesizate, patrula de serviciu s-a deplasat imediat în zona indicată, din primele cercetări reieșind faptul că pe diferite străzi din Rădăuți, la un număr de 5 autovehicule care se aflau parcate, le-au fost sparte lunetele, dar și geamuri laterale, de un grup de persoane necunoscute.Totodată, prin extinderea verificărilor în zonă, s-a constatat că la ușa unei scări de bloc i-au fost provocate daune și de asemena, au fost rupte și două coșuri de gunoi de pe domeniul public.
Ulterior, în urma investigațiilor întreprinse și după cooptarea unor echipaje de poliție suplimentare, au fost identificați în arealul infracțional trei tineri bănuiți de comiterea faptelor, respectv doi tineri cu vârste de 30 ani și un al treilea cu vârsta de 34 ani, localnici.
Cu ocazia verificărilor efectuate, a rezultat faptul că în noaptea de 29.02.2024 – 01.03.2024 cei trei au consumat alcool în exces la locuința unei cunoștințe și ulterior, după ce au plecat, în timp ce se deplasau pe străzile Mihai Viteazu, str. Grănicerului și str. Mărășești din Rădăuți, au săvârșit acte de distrugere asupra mai multor autoturisme parcate, precum și asupra ușii de acces în scara unui bloc de pe str. Mihai Viteazu, deteriorând sistemul de închidere al acesteia, lovind și două coșuri de gunoi stradale.
Toți cei trei bărbați au fost interceptați și conduși la sediul poliției de către patrulele de ordine și siguranță publică.
Față de cei trei bărbați organele de cercetare penală din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Rădăuți au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii pentru săvârşirea infracțiunilor de distrugere (opt acte materiale) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ulterior, după audierea bărbaților, față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore.
La nivelul Poliției Municipiului Rădăuți a fost constituite echipaje care i-au încarcerat pe cei trei bărbați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Dosarul penal urmează a fi soluționat procedural de către polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
„Scopul prioritar al măsurilor procesuale preventive, inclusiv privative de libertate este responsabilizarea și conștientizarea autorilor de fapte antisociale și prevenirea unor manifestări infracționale viitoare, restabilirea și consolidarea sentimentului de liniște publică în comunitate și crearea unui climat solicial integrat instituții – societate civilă bazat pe un algoritm legislativ și procedural eficient”, arată sursa citată.
sursa NewsBucovina