- 1. Bucură-te, că, asemenea lui Moise, prin care poporul lui Israel a devenit poporul Cărţii, al Decalogului, Dumnezeu te-a hărăzit cu darul scrisului.
- 2. Fii mereu animat în scrierile tale de setea neostoită de cunoaştere, petrecându-ți viaţa între cărţi, căutând nu doar admiraţia cititorilor, ci mai ales educarea și formarea lor întru Bine și Adevăr.
- 3. Îmbină cultura şi credinţa în Hristos, o fericită sinteză a spiritului universal, și coboară în lumea cititorilor tăi Logosul divin.
- 4. Dobândește statura şi profilul cărturarului prin muncă jertfelnică și fii conştient de faptul că acolo unde se sfârșește libertatea creaţiei începe rigoarea nesfârşitului miracol divin.
- 5. Fii un scriitor al prezentului, dedicat promovării valorilor spirituale, încercând, totodată, să înţelegi rânduiala lumii după cea a lui Dumnezeu.
- 6. Unește armonios în creația ta trecutul cu prezentul, din care să se configureze viitorul, pentru a conferi forţă modernităţii tale cărturăreşti.
- 7. Intră în competiție cu marii scriitori și te confruntă cu ei cu bulgări de concepte, ca într-o recreaţie mare a cunoașterii.
- 8. Extrage partea cea bună chiar și din ceea ce este rău și urât, precum înțeleapta albină, descoperind taina ascunsă a omului şi a cosmosului, care nu au niciun sens în absența lui Dumnezeu.
- 9. Fii onest și autentic în scrisul tău, respectând principiile morale și deontologice ale acestei profesii în complexitatea lor.
- 10. Încredințează-ți creația ta lui Dumnezeu, pentru Care ai ars ca o flacără vie, și fii încredințat că acesta va fi argumentul intrării tale în Împărăția cerurilor.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
sursa NewsBucovina